Dragnea prezintă noul proiect al stadionului din Craiova: cum va arăta arena „Ion Oblemenco”

Publicat: 02/10/2014, 17:27

Prezent la conferința de presă organizată de Primăria Craiovei pentru prezentarea viitorului stadion, vicepremierul Liviu Dragnea, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a precizat că proiectul este finanțat în proporție de 90% de MDRAP, prin Compania Națională de Investiții (CNI), și 10% de Primăria Municipiului Craiova, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Valoarea totală a investiției este de 55 de milioane de euro. Acum putem prezenta, în mod oficial, după ce s-a analizat concursul de soluții, forma pe care o avea stadionul de la Craiova. Estimăm ca licitația de proiectare și execuție să înceapă în această lună, octombrie. Zilele următoare este comisia interministerială de avizare. După această comisie, se aprobă indicatorii tehnico-economici prin Hotărâre de Guvern, practic, discutăm de chestiuni de zile”, a spus Dragnea.

Licitația pentru realizarea proiectării și execuția lucrărilor va avea loc imediat după publicarea Hotărârii de Guvern în Monitorul Oficial.

Durata estimată a contractului este de 17 luni, din care pentru proiectare sunt alocate 2 – 2,5 luni, restul de timp fiind necesar pentru adaptarea la amplasament și execuția efectivă a lucrărilor de construcție.

Potrivit prezentării, stadionul va avea 30.854 de locuri pentru spectatori, dintre care 624 pentru presă și 222 pentru persoane cu dizabilități. Suprafața terenului este de 76.971 de metri pătrați, iar suprafața construită – de 21.727 de metri pătrați. Construcția, cu o înălțime de până la 60 de metri, va avea cinci niveluri (parter și patru etaje). Terenul de joc va fi prevăzut cu gazon natural, sistem de încălzire a gazonului pe timp de iarnă, sistem de drenare subterană vacuum, sistem automat de irigare, sistem de fotosinteză artificială, mobilier sportiv demontabil specific pentru meciuri de fotbal și rugby.

Stadionul va avea, de asemenea, patru tuneluri de acces de intervenție pe teren, câte una pe fiecare colț al stadionului de câte șase metri înălțime, care sunt utile și la organizarea concertelor și va fi dotat cu sistem de nocturnă perimetrală.

Complexul sportiv cuprinde în incinta sa și amenajări exterioare: platforme de acces pietonal și zone verzi, căi de acces auto distincte pentru diferitele categorii de utilizatori, parcări pentru public (1.123 locuri pentru autoturisme și 74 de autocare/ mașini de intervenție), presă și pentru forțele de intervenție și salvare, inclusiv helipad pentru aterizarea elicopterelor.

„Gradenele sunt prefabricate din beton armat și sunt concepute în așa fel încât din orice colț al stadionului să existe vizibilitate perfectă a terenului de joc. Doamna primar a insistat foarte mult, și am fost de acord pentru că a fost o propunere foarte bună, ca tribunele să fie foarte aproape de terenul de joc pentru a vedea cât mai bine jucătorii. Acoperișul conferă o imagine arhitecturală exterioară unică, dorind să fie o emblemă și un reper pentru municipiul Craiova. Este realizat din tablă cu miez fonoabsorbant și termoizolant și este susținut de o structură din fibre metalice. Zonele transparente sunt din sticlă acrilică și policarbonat. Sub gradene sunt prevăzute spații pentru sportivi, grupuri sanitare, puncte de prim-ajutor, spații pentru presă, zonă de cazare sportivă cu 40 de camere și facilități pentru recuperarea sportivilor, spații pentru evenimente, spații pentru bază și administrație. În afară de parcările din complex, alte 2.000 de locuri pentru autoturisme și 80 pentru autocare vor fi puse la dispoziție de primărie pe o rază de doi kilometri distanță”, a mai spus Liviu Dragnea.

Tot joi, Dragnea a semnat contractul de finanțare prin POR, care presupune realizarea de reparații capitale la Colegiul „Ștefan Odobleja” din Craiova, obiectivul proiectului fiind îmbunătățirea calității infrastructurii de educație în respectiva unitate de învățământ.

Principalii beneficiari direcți ai investiției sunt cei peste 1.800 de elevi ai colegiului și cele 135 de cadre didactice care vor profesa aici.

Valoarea totală a lucrărilor se ridică la aproximativ 2,7 milioane lei (circa 624.000 euro), iar durata prevăzută este de șase luni.

Un alt contract de finanțare prin POR semnat recent de MDRAP vizează proiectul de reabilitare a Grupului Școlar ICM George Bibescu din Craiova ca școală de arte și meserii. Proiectul, cu o valoare totală de aproximativ 14,95 milioane lei, echivalentul a 3,4 milioane euro, are termen de implementare 15 luni.

Totodată, Liviu Dragnea a predat microbuzele destinate transportului de elevi din 12 comune și a semnat un contract de finanțare prin Programul Operațional Regional 2007-2013.

„Am înmânat personal cheile pentru aceste microbuze școlare, pentru școlile din județul Dolj: 12 microbuze s-au repartizat astăzi (n.r. – joi), alte două au fost date inițial în fața Guvernului și mai urmează să vină încă 15 în tranșa a doua. Sunt foarte mulți copii care au nevoie de transport, mai ales acum când vine iarna. Este important mai ales pentru copiii care sunt în localități îndepărtate. Le-am recomandat șoferilor să circule cu maximă atenție, pentru că este vorba de transportul copiilor”, a declarat Dragnea la înmânarea cheilor.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să...
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?